„Praline” de Yigru Zeltil – un volum despre ceea ce nu poate fi consumat

Praline: sunt dulciuri mici, care conțin nuci și mult zahăr, după care se intitulează colecția de poezie a lui Yigru Zeltil, conținând poeme alese din 2007 până în 2022. Ironia acestui titlu se află citind până la capăt, în postfața „Câteva cuvinte necesare”, unde poetul subliniază faptul că poemele sale sunt, la o primă vedere, departe de a fi „praline” – ele nu sunt ușor consumabile și digerabile. De altfel, tematica consumului, a acaparării capitaliste și a transformării în marfă a tuturor lucrurilor, inclusiv a artei, revine constant de-a lungul volumului, dintr-o poziționare rezistentă („umbra mea nu aduce profit / umbra mea nu vrea să aducă profit / nu vreau eu să aducă ea profit” /11). 

Întreg volumul este scris și produs dintr-un spațiu multiplu marginal: e vorba, aici, de marginalității geografice (periferii și orașe în paragină – „oamenii în bădălan / sunt ca infrastructura de uitați.” /45), identitare (ca persoană scriitoare autistă queer) și literare (deseori menționată în interiorul volumului și inclusiv pe coperta flip, prin definiția colecției DăBest a editurii Irizor „o serie de talente complet ratate”). Din această zonă se poate spune că „e nevoie de mine / să se vadă că / ai rămas fãra nevoi” (/41), existența marginii dând un sens centrului, sens pe care, altfel, volumul îl contestă constant „dar mai ai nevoi / iar că sunt om cu voia ta / devine iar minciună” (/41). 

Subiectul hranei este reluat și oarecum ironic postumanist „spune-mi ce floră și faună intestinală ai în tine / ca să-ți spun cine ești / ce dietă și habitat / îți conturează stările” (/19) lăsând spațiul altor agentivități de a ne influența, dar mai ales într-un cadru anticapitalist, unde zahărului, element esențial al colonialismului și extrem de important în dezvoltarea industrială, îi este recunoscută puterea și capacitatea de seducție „mi-am făcut o mitologie în cap / despre sacralitatea de temut / a zahărului” (/27). Prin zahăr, decorațiuni și ambalajele frumoase, sistemul economic exploatativ se scoate ca fiind unul care ne răspunde dorințelor (creându-le!). Poemul „Monografia ciocolatei roz”, situat aproximativ la mijlocul volumului, marchează și temele principale, fiindcă e vorba tocmai de fascinația și rezistența la a fi transformat în marfă și la a consuma ceea ce e transformat în marfă „Ciocolata asta roz, fie și la reduceri, am cumparat-o pentru / că nu m-am putut abține.” și „Totul e / circumstanțial, dar nu în modurile cele mai plăcute / de cele mai multe ori.” (/55-57). În plus, nu putem să nu observăm și simpla copertă de un roz pal a cărții, care, prin formă, titlu și design, aduce cu o cutie de ciocolată.

Ultima parte a volumului este un experiment în poezie conceptuală, intitulat „in (380 mg)” și pornește prin repetiții de cuvinte, care, secvențial, duc la alte cuvinte și sensuri. Pe pagina din stânga avem scrisul de mână, legat, indescifrabil, aproape ca o pictură în linii descendente, tot mai alerte și mai agitate, din care mai putem vedea doar liniile T-urilor tăind pagina; pe pagina din dreapta avem transcrierea digitală, unde cuvintele, sub forma lor lizibilă, devin digerabile („cine este individualitatea / care-și poartă dividualitățile la vedere” /75). 

Dintr-o geografie a eșecului vin trăiri și răspunsuri ironic-mocnite față de centrul puterii (ideologice, economice, șamd.): faptul că nu avem de-a face cu un manifest al furiei, cred eu, se explică prin alegerea de adăpostire în artă și literatură, în jocurile stilistice prin care politicul poate fi contestat și dezvăluit, niciodată îngropat sau ignorat. Aștept cu curiozitate și următoarele experimente pe care le promite Yigru Zeltil la finalul cărții (volume de poezie și diverse cărți despre literatură).