porumbei, sanctuare și conviețuire multispecii
Căutând modalități de conviețuire multispecii
După ce am terminat masteratul de Cercetare Sociologică Avansată cu o teză critică la antropocentrismul din agenda educației pentru dezvoltare durabilă, mi-am dorit să găsesc o modalitate de a produce cunoaștere transformatoare - cunoaștere care poate ajuta la clădirea unei altfel de lumi, re-structurată după idei comunitare și neopresive. Astfel, am început să îmi îndrept atenția spre sanctuarele pentru animale non-umane, cel mai des „foste animale de fermă” și spre potențialul lor de a susține agentivitatea și eliberarea animalelor. Aceste spații refuză conștient antropocentrismul și speciismul, punând în practică etici ale grijii interspecii. Cu timpul, cercetarea mea s-a focalizat pe relația-om porumbel, lucrând în conversație cu Silvia Moldovan, îngrijitoare de păsări de peste zece ani, artistă și fondatoare a sanctuarului Sepale de lângă Timișoara, România.
Relațiile dintre porumbei (columba livia) și oameni au existat de foarte mult timp, făcând parte din istoria noastră animală comună. De la apariția societății agricole și până la capitalismul neoliberal în care trăim, porumbeii au fost implicați în spațiile în care au trăit oamenii. Această relație este complexă, pornind de la domesticirea porumbelului de stâncă, acum aproximativ cinci mii de ani, până la relația actuală de sinantropie, apărută ca rezultat al unor procese multiple, inclusiv abandonul și evadarea constantă. În prezent, spațiul urban este casa porumbeilor, deoarece aceștia s-au adaptat să trăiască în mici locașuri similare stâncilor, aproape de prezența umană și de sursele de hrană. Cu toate acestea, orașele sunt spații antropocentrice, capitaliste, care privilegiază un anumit tip de ființă în detrimentul tuturor celorlalte. Dacă îndrăznim să privim cu un ochi ecofeminist, postumanist și antispeciist, putem începe să punem la îndoială dezechilibrul de putere din această relație și ne putem chiar întreba mai departe - cum ar fi dacă lucrurile nu ar sta așa? Ce s-ar întâmpla dacă spațiul urban nu numai că ar primi porumbeii, ci ar recunoaște în mod activ caracterul său multispecii? Ar putea înțelegerea relațiilor noastre cu porumbeii să ne spună ce a mers greșit între oameni și alte animale și - oare - ar putea să ne ajute să ne imaginăm ce putem face pentru a le schimba?
Cuvinte cheie: viitoruri multispecii, porumbei, ecofeminism, antispeciism, eliberare animală
Cu Timpul, Vei Vedea Cum Cerul Este Îndeajuns de Mare [Film]
Privind în ochii locatarilor sanctuarului de păsări Sepale ne întoarcem înapoi în timp, povestind alambicata istorie a porumbeilor împreună cu oamenii. Domesticiți, abandonați, sinantropizați, sălbaticiți. Aceste păsări care se trag din dinozauri, au ajuns aprige supraviețuitoare ale mediilor urbane - spații complexe, poluate de trafic și rețele globale de consum. Viitorul planetei se împarte în câteva scenarii prezise de experți climatici. Ce înseamnă acestea pentru sinantropi - cei ce trăiesc alături de om? Dacă trecutul e o (non)ficțiune științifică scrisă în fosile și roci, cum putem accesa viitorul? Iar cel ce îl cunoaște, accesează, schimbă, ar trebui să fie tot anthroposul solitar? Istoria noastră cu porumbeii ne arată că nu am fost niciodată singuri. Ea ne arată o posibilă viziune a unui alt anthropos, cel solidar.
Un film de Silvia Moldovan & Maria Martelli.
2023 In Time, You Will See How The Sky Is Great Enough, 1920x1080, 11:18. Short film in collaboration with Silvia Moldovan; Specula Magazine [ENG]
2023 Cu Timpul, Vei Vedea Cum Cerul Este Îndeajuns de Mare, 1920x1080, 11:18. Film scurt în colaborare cu Silvia Moldovan. [RO]
Fotografii de la expoziția Cozzzmonautica 2022 - Pădurea Antenelor, Indecis Art Space, Timișoara.
Publicații
forthcoming. Practicing Careful Care - Towards Animal Liberation for Feral Pigeons and Beyond, in ed. Paula Arcari, Heterotopia, Radical Imagination and Shattering Orders: Manifesting A Future of Liberated Animals. Routledge
2022 Quattro domande sul piccione comune e sull’umanità urbana. Rivendicare responsabilità non antropocentriche, Liberazioni nr. 48 [IT]
Prezentări în cadrul conferințelor academice
2024, August. Care work in multispecies worlds. From exploitation to total liberation. Historical Materialism Cluj / Kolozsvár, Polycrisis across Divides.
2023, November. A political theory of animal rights - after Sue Donaldson & Will Kymlicka, just wondering… Anthrozoology Symposium: Multispecies Communities and Narratives
2023, October. Collective queer-vegan knowledges - public vegan sociology and thinking-by-talking-together. with Gabriela Oprea as part of CVQ. International Association of Vegan Sociologist Conference: Vegan Intersectionality
2022, October. Anthropocentric histories, animal futures: pigeon-human relationships and the quest for multispecies justice. International Association of Vegan Sociologist Conference: Vegan Sociologies of Space and Time
2022, July. Pigeon Places. The force of western practices on pigeon-human relationships in „epigonal Europe”. Non-Western Approaches in Environmental Humanities, University of Warsaw
2022, June. Crafting visions of a city for pigeons speculations on a non-anthropocentric urban space. CoFUTURES: Futures from the Margins, The Science Fiction Research Association Conference
2021, October . Vegan sociology for urban coexistence: a case study of pigeons and the European city. International Association of Vegan Sociologist Conference: „The Promise of Vegan Sociology: Vegan Sociology as a Conduit for Human and Nonhuman Emancipation”
2021, June. Family as sanctuary, sanctuary as community: two models of multispecies relations for nonhuman animal liberation. European Association for Critical Animal Studies Conference 'Appraising Critical Animal Studies'
2021, June. „One of them came to us”: how sanctuaries as spaces of care enable human and nonhuman animals to advocate together, The Animal Advocacy Conference, University of Kent
2021, June. A clash of knowledges: nonhuman animals, human care-givers, veterinarians and local villagers. 15th SIEF Congress: Breaking the rules? Power, participation and transgression
2020, November. “The sanctuary is our way of living”, animal sanctuaries as life-long relationships and embodied knowledge. Gender Studies Conference 2020, Tampere University
2020, September. Anthropocentric development. Romania’s National Strategy for Sustainable Development at the margins of Europe „Thirty years of capitalist transformations in Central and Eastern Europe”, Cluj-Napoca
2020, August. More-than-human revolutionary voices – re-imagining multispecies communities and agency, Telciu Summer Conference, 9th Edition – Decolonizing Revolutions: Social Movements, Spiritualities and Commoning
Fotografii făcute la sanctuarul Sepale, România, 2022.
„Să ne amintim că porumbeii au fost domesticiți demult, dar și că au evadat domesticirii timp de sute de ani, că au fost prinși în ițele istoriei umane, formând o istorie comună cu noi - transformați în carne, în mesajeri, în eroi de război sau simboluri ai păcii. Acum, porumbeii trăiesc în mai toate orașele de pe glob, însă calitățile care îi făceau, înainte, prețioși și valoroși pentru om, îi fac indezirabili pentru orașul „civilizat”. Fecalele lor nu mai sunt folosite pentru a hrăni solul, ci sunt văzute ca gunoaie distrugătoare; capacitatea lor de reproducere rapidă și pe tot parcursul anului deranjează, pentru că nu mai sunt consumați; abilitatea lor de a se adapta la orașe umane și a fi găzduiți în ele nu mai e apreciată, ci criticată.”
Dintr-un manuscris în lucru.
„Privind la relațiile noastre de exploatare din trecut, în prezent la relația de marginalizare și invizibilizare, și înainte la o posibilă relație de coexistență, porumbarul poate funcționa ca un simbol de tranziție de la violență la crearea unei lumi multispecii. De aceea este atât de important să privim istoric modul în care a fost folosit și să înțelegem că arhitectura mai mult decât umană nu este deloc inocentă sau nouă.”
Din „Practicarea unei îngrijiri grijulii - Către eliberarea animalelor pentru porumbei și nu numai” (în curs de apariție)